Traducere – Translation, Traduzione, Traduction

Limbile straine…recunosc, nu am fost dintotdeauna pasionata de acest domeniu, dar cu cat m-am maturizat cu atat mai mult am vrut sa cunosc si alte limbi. Prin studierea unei noi limbi nu acumulezi doar noi cunostinte ci ajungi sa descoperi o nou cultura, lucru ce pentru mine este fascinant. Ii stimez pe cei ce cunosc mai multe limbi straine sau au ajuns sa stapaneasca o limba foarte bine fiind confundati cu vorbitorii nativi.

In ultimii ani s-au dezvoltat foarte mult agentiile de traduceri, un motiv ar fi cererea tot mai mare, cine nu a avut nevoie macar o data de o traducere? Poate nu pare important, dar trebuie sa acordam atentie unde ne traducem documentele, caci am avut parte si de o experienta comica.

Am avut o frumoasa experienta in Londra, un oras superb, unde am fost acceptata pentru un internship. La sfarsitul celor 6 luni am primit o recomandare, scrisa, bineinteles, in limba engleza. Urma sa imi fie de mare folos la interviuri, asa ca am ales sa o traduc la o agentie, consideram ca dau dovada de profesionalism. Am decis sa merg la cea mai apropiata agentie, nu voiam sa strabat orasul doar pentru o traducere, si intr-o zi am primit traducerea. Stiam ce mi-a fost scris, dar curioasa fiind am zis sa citesc cum a fost tradusa, „[…] este o persoana creativa, ce a dat dovada de […] a scris un articol pentru magazinul nostru, unde a…stai, cum?! ce magazin?!”. Cuvantul „magazine” ce tradus in limba romana semnifica revista sau publicatie a fost tradus ca magazin. Eroarea mi-a fost corectata, nu a fost ceva grav, dar am fost nevoita sa imi acord timp pentru a ma intoarce la agentie pentru un motiv ce nu imi apartinea.

Am invatat sa fiu selectiva, sa aleg servicii profesioniste si sa acord importanta experientei pe care agentia o detine, cu siguranta persoana ce mi-a tradus recomandare stia traducerea cuvantul „magazine” dar lipsa atentiei a afectat rezultatul final.

logo_swiss_solutions_RO-300x54Traim intr-un secol al performantelor, mediul online a ajuns sa ne usureze multe din sarcinile zilnice, de ce sa nu avem posibilitatea de a comandam de acasa si a solicita o estimare de pret pentru traduceri tot online? Agentia de traduceri Swiss Solutions pune la dispozitie acest serviciu gratuit si in doar 15 minute vei primi raspunsul, prin acest proces simplu si rapid economisesti timp si nu mai ai parte de „surprize”, la final, cand vine vorba de costul traducerii.

Alegeti servicii de calitate, caci la mijloc sunt banii si timpul vostru, incurajati pe cei ce sunt inovatori si dezvolta solutii menite sa fie in beneficiul clientilor.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017

Nu uitati sa va abonati daca v-a placut blogul meu
Instagram ♦ Twitter ♦ Facebook

Eficienta Energetica

Domeniul energetic a devenit un subiect serios de discutie in ultimii ani, resursele neregenerabile precum petrol, gaze naturale si carbune au fost si sunt foarte exploatate, fapt ce este ingrijorator. Suntem intr-o perioada in care consumam peste masura, lucru ce se poate observa si pe facturile lunare la gaz sau energie electrica, cu siguranta te-ai intrebat macar o data de ce valoarea acestora este atat de mare.

Romania din pacate nu se poate sustine cu resursele proprii pentru a produce energie, din acest motiv este nevoita sa importe gaze naturale si petrol. Misiunea pentru urmatorii ani este clara, trebuie sa reducem si sa eficientizam consumul de energie, iar „agentul” Certificat Energetic este potrivit pentru atingerea obiectivului.audit-energetic

„Agentul” Certificat Energetic identifica performanta energetica a cladirilor si o incadreaza in una din clasele A-G, unde clasa A reprezinta un consum scazut de energie, de pana in 125 de kWh/m2/an, iar clasa G semnifica un consum foarte mare de energie, de peste 820 kWh/m2/an.

„Agentul” este foarte atent la detalii, becurile clasice de 200W sau aparatele electrocasnice clasificate in clase inferioare, il determina sa atinga culoarea rosie. Schimbari precum izolarea cladirii, caldura va fi mentinuta mult mai bine in perioadele reci, folosirea becurilor economice sau achizitionarea de produse din clase superioare, ce inregistreaza un consum energetic scazut, reusesc sa il faca pe „Agent” multumit.

Trebuie sa recunoastem ca ii facem existenta „Agentului” destul de grea, caci nu acordam importanta eficientei energetice si nici nu luam in considerare beneficiile pe care le-ar putea aduce cresterea performantei energetice. Spre exemplu, energia este responsabila de 80% din totalitatea emisiilor de gaz cu efect de sera din UE, din acest motiv se doreste promovarea unui consum de energie mai economic si prin dezvoltarea de energii regenerabile.

Acum ca ai inteles cat de important este pentru tine si mediul inconjurator eficienta energetica iti recomand un audit energetic. Conform Legii nr.372/2005 auditul energetic reprezinta totalitatea activitatilor specifice prin care se obtin date despre profilul consumului energetic al unei cladiri si, dupa caz, de identificare si de cuantificare a oportunitatilor rentabile de economisire a energiei prin identificarea solutiilor de crestere a performantei energetice, de cuantificare a economiilor de energie si de evaluare a eficientei economice a solutiilor propuse cu estimarea costurilor si a duratei de recuperare a investitiei, precum si de elaborare a raportului de audit energetic.

Prin adoptarea unor practici noi de consum energetic reusesti sa economisesti lunar, facturile la gaze naturale si energie electrica vor fi mai mici, si sa contribui la protectia mediului inconjurator.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017

Nu uitati sa va abonati daca v-a placut blogul meu
Instagram ♦ Twitter ♦ Facebook

Franciza, Oportunitate de Viitor

Cu siguranta te-ai gandit macar o data sa iti incepi propria afacere, doar ca nu ai stiut ce implica acest proces sau daca va fi durabila si profitabila. Ce zici daca ti-as spune ca exista o solutie, franciza, modalitatea ideala ca sa eviti un start-up.

Franciza, o notiune mai putin cunoscuta in Romania, dar cu un potential ce merita exploatat, reprezinta un contract prin care un francizor acorda unui beneficiar dreptul de a incepe o afacere folosindu-se de marca acestuia. Cu alte cuvinte, franciza Meli Melo (spre exemplu) iti da posibilitatea sa le vinzi produsele, sub regulile francizorului, ca sa dezvolti o afacere sub brandul lor, tu castigi know how-ul lor iar ei se bucura de expansiune.francize-logo

Rata esecului in cazul unei francize este mult mai mica fata de un start-up si poate te intrebi de ce, uite cateva motive:
– Francizorul iti pune la dispozitie un produs cunoscut, astfel, eviti procesul indelungat in care ti-ai fi facut promovare, existand si posibilitatea sa nu ai succes;
– Vei avea parte de pregatire si suport;
– Iti vor fi dezvaluite strategiile ce au contribuit la succesul brandului;
– Beneficiezi din campaniile de promovare ale francizorului.

Ca antreprenor as avea posibilitatea sa ma dezvolt cum si cat vreau, toate depind doar de mine, de la ideea afacerii pana la cate ore petrec in fiecare zi pentru a-mi face afacerea profitabila. Nu este usor, dar simplul gand ca lucrez pentru mine, eu detin controlul, ma determina sa trec cu vederea dezavantajele. Cu multa daruire, o analiza atenta a pietii si o politica riguroasa as putea sa dezvolt o master franciza.

Pasionata de makeup, as alege sa imi incep o afacere cu franciza Inglot, un brand polonez intrat pe piata romaneasca de 6 ani. In putine orase din tara este prezent Inglot, asadar as miza pe un oras mare/cunoscut din Romania unde cererea pentru produsele brandului este in crestere. Pentu locatie as decide intre un centru comercial unde numarul zilnic de vizitatori este ridicat, o zona circulata si accesibila, precum centrul orasului, sau o zona turistica. Pentru inceput, consider ca sesiunile de makeup gratuite reprezinta o modalitate de a atrage clienti noi (cei care nu cunosc brandul) si a observa ce produse sunt preferate. Ulterior as organiza concursuri pe platformele de socializare si as introduce un sistem de fidelizare cu vouchere sau reduceri.

Daca iti doresti sa incepi o afacere ai incredere in capacitatile tale, fie ca alegi o franciza sau un start-up iti urez succes.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017

Nu uitati sa va abonati daca v-a placut blogul meu
Instagram ♦ Twitter ♦ Facebook

Cum Sa Inveti Limba Engleza

Limba engleza este vorbita nativ de 360 milioane de oameni, iar pentru alti 600 milioane reprezinta a doua limba, impresionant, nu-i asa? Este cea mai folosita limba pentru conversatii, ne lovim in fiecare zi de ea, fie ca navigam pe internet sau citim eticheta unui produs cosmetic. Asadar, cum invatam limba engleza?

Limba engleza, spre bucuria noastra, ne este predata inca din clasele primare pana la facultate si totusi continuam sa avem unele dificultati sau nu am inteles-o nicicum, oare de ce? Ei bine, raspunsul este simplu, fie nu am acordat importanta acestui obiect fie am considerat-o grea si am abandonat, neconstientizand ca peste ani vom avea mare nevoie de ea pentru obtinerea unui job sau atunci cand calatorim.

Personal, am considerat limba engleza grea, unele cuvinte pur si simplu nu puteam sa le pronunt, astfel ca in scoala nu i-am acordat atentia necesara. Ajunsa la facultate am realizat ca fara engleza nu as putea aspira la jobul dorit sau experienta intr-o tara straina mi-ar fi limitata, asa ca, am inceput sa invat engleza singura. Dupa o perioada mi-am facut curaj si am aplicat pentru un job cu interviu in limba engleza. Increzatoare in cunostintele mele ma prezint la interviu, dupa o scurta introducere ajung la momentul in care trebuia sa dovedesc cat de buna sunt la engleza. „Bun…deci…sa incepem, asa cu present simple, adaug „the”, sa folosesc past? „knowledge” sau „knowledges”, „an” este pentru cuvintele ce incep cu vocala, dar oare de ce se uita asa la mine? oare nu am pronuntat corect…” In capul meu era o nebunie, ca la bursa din New York, realizand ca mai am nevoie de cursuri de engleza.

Daca si tu vrei sa inveti sau sa iti imbunatatesti nivelul limbii engleze si lucrezi sau pur si simplu timpul nu iti permite sa mergi regulat la cursuri iti propun cursuri engleza onlineEnglish

Ce imi place cel mai mult la „English for all” este asistenta unui profesor, invat singura de acasa, sunt determinata, fac exercitii, dar la final este esential, pentru progres, feedback-ul unui profesor. Ai posibilitatea de a invata cu ajutorul cursurile individuale pe Skype (socializezi cu persoane din Romania si din Europa, ajungi nu doar sa inveti engleza dar sa iti creezi si relatii transfrontaliere) si/sau cele online pe o platforma profesionala, iar daca esti din Bucuresti, sunt disponibile si cursuri individuale sau in grupe de 2 persoane.

Investeste in educatia ta, in lume 759 milioane de adulti sunt analfabeti sau nu au posibilitatea sa isi imbunatateasca cunostintele, fii determinat/a si nu uita ca procesul este de lunga durata, dar merita fiecare efort.

Succes!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017

Nu uitati sa va abonati daca v-a placut blogul meu
Instagram ♦ Twitter ♦ Facebook

Pufosenia

Ce se poate intampla cand o pufosenie intalneste ceva la fel de pufos?

pufosenia

Pufosenia, o pisicuta de o luna, imi devenise prietena de o saptamana, am gasit-o intr-o noapte de primavara, era infometata, blanita se schimbase in gri si puricii isi gasisera o resedinta sigura. Era o jucausa si jumatate, expresiva prin toti porii si foarte sociabila, dar stiam ca inca nu i-am cunoscut in totalitate personalitatea.

O zi nu tocmai frumoasa de primavara m-a determinat sa lucrez de acasa, dupa lungi ore de atentie maxima decid ca a venit momentul mult asteptat al pauzei. Papilele gustative simteau nevoia de ceva bun, imediat m-am gandit la o crema de branza pufoasa pe o felie de paine prajita, nici nu am terminat de vizualizat ca pofta m-a lovit repede. Pun o felie de paine taiata minutios in prajitorul de paine si astept linistita sa se faca crocanta. Aud sunetul final al prajitorului, intind pe painea calda crema de branza si surprind cum crema se topeste pe felie, deja papilele gustative intrasera in hipersalivatie.

Abia asteptam sa o savurez cand aud un batut hotarat la usa, aman momentul de rasfat si raspund. Dupa 5 minute ma intorc la felia crocanta ce ma astepta pe birou si…stupoare, nu mai era. Locuiam de ceva timp in respectiva casa, sa fie acum momentul in care ii intalnesc fantomele…ma uit sub masa, merg in bucatarie, ajung si in dormitor, unde aud cum cineva, sub pat, savura felia mea crocanta cu crema. Da, pufosenia nu a putut rezista aromei de paine prajita si crema de branza pufoasa, iar reactia ei cand m-a vazut a fost sa se aseze pe paine ca sa o acopere, „nu, nu, nu este la mine felia ta de paine”.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2017

Nu uitati sa va abonati daca v-a placut blogul meu
Instagram ♦ Twitter ♦ Facebook